Ali Smith este o scriitoare scoțiană fascinată de problema trecerii timpului care și-a construit aproape toate scrierile de până acum pe baza acestui concept. Și mă refer aici atât la piesele de teatru scrise pe la începutul anilor 90, în timpul unui doctorat la Cambridge, și jucate la vestitul Edinburgh Festival Fringe, cât și la romanele ei mai vechi sau mai noi.
Aproape toate cărțile sale au fost recompensate cu premii literare importante și nominalizate la râvnitul premiu Booker. ”Toamna”, apărut în limba engleză în 2016 și tradus la noi în 2018 de Bogdan Perdivară (Editura Litera), este unul din cele ajunse pe lista scurtă a premiului, la doar doi ani după ce un alt roman de-al ei, ”How to Be Both”, fusese declarat printre favoritele Man Booker Prize.
Vis ademenitor
”Toamna” este primul roman din așa numitul Cvartet al anotimpurilor, pe care autoarea intenționează să-l întregească cu patru romane purtând numele celor patru anotimpuri. O a doua carte (”Winter”) a fost deja publicată în 2017, iar cea de-a treia (”Spring”) urmează să apară în aprilie la editura Penguin Random House.
Punctul lor comun, înțeleg din informațiile găsite pe net, este felul în care înțelegem noi timpul și memoria, modul în care trăim și visăm propriile noastre vieți.
Dacă ”în How to Be Both”, Ali Smith a imaginat două povești petrecute în ere diferite (una în Italia secolului al XV-lea, cealaltă în Marea Britanie contemporană), în ”Toamna” ea plăsmuiește două personaje ce împart același tărâm englezesc.
Daniel Gluck este un centenar care mai mult doarme și visează pe un pat de azil, în timp ce Elisabeth este o tânără de 32 de ani (critic de artă) care a copilărit cu poveștile lui iar acum îi ține companie citindu-i din ”Minunata lume nouă”, a lui Aldous Huxley.
Întregul roman e ca un vis ademenitor pe care, ba îl privești amuzat-melancolic, ba îl trăiești ca și cum ar fi chiar al tău, senzație dată de construcția în sine a romanului care intercalează o poveste desfășurată liniar în timp cu vise răzlețe care îmbracă somnul celor doi protagoniști.
Relație specială
Cartea începe chiar cu descrierea unui vis (sau cel puțin așa se înțelege) în care bătrânul Daniel Gluck se trezește tânăr, cu trupul gol, pe țărmul nisipos al unei mări. ”Asta să fie? Chiar? Moartea?”, se întreabă el în visul în care contemplă ceva ce pare a fi Paradisul dar care are alături și un tărâm ce pare a fi al morții. Multe din subcapitolele ce urmează după această introducere halucinantă, îmbibată de mirosul veșniciei, încep cu ”e într-o zi de vineri”, ”era într-o zi de miercuri”, ”era pe la sfârșitul iernii”, Smith făcând alunecarea în trecut mult mai blândă. Acum ești împreună cu Elisabeth prin tot felul de instituții rezolvând chestii biroctarice sau alinând somnul lui Daniel, ca în secunda următoare să te trezești gonind pe patine cu role alături de un bătrân enigmaitc care povestește frumos.
Elisabeth era mică atunci când s-a mutat, împreună cu mama ei, lângă casa lui Gluck, un bătrân singur venit de nicăieri (Elisabeth nu a știut niciodată cine este cu adevărat Daniel, deși găsește dovezi care-i dau certitudinea că a fost un compozitor). A fost dragoste la prima vedere, fetița teribil de isteață îndrăgostindu-se imediat de bunicuțul care-i arăta fotografii și care-i vorbea despre artă, cărți și… despre trecerea timpului.
Relația dintre cei doi devine una specială, îmbogățind experiențele lor de viață și dăinuind (chiar și cu o perioadă de câțiva ani în care nu au auzit nimic unul de celălalt) până la moartea bătrânului.
Superbă meditație
Prezentul din carte este un relativ post-Brexit, când britanicii nu înțeleg prea bine rostul referendumului din 2016, în urma căruia s-a decis ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Iar Smith ține neapărat să redea starea de spirit a oamenilor din acea perioadă, nesiguranța și confuzia ce domnea printre atâtea nații, dar și să atingă mult discutata problemă a diferențelor de gen (aflăm pe parcursul romanului că Daniel este gay iar mama lui Elisabeth are înclinații lesbiene). ”Prin toată țara, presa înnebunise. Prin toată țara, politicienii mințeau. …Prin toată țara, lucrurile o luau razna…Prin toată țara, se generalizau râcile rasiste. Prin toată țara, băștinașii delcarau că lor le plac, de fapt, imigranții”.
Aceste fragmente despre situația politică și socială a Marii Britanii sunt intarsiate în povestea celor doi, întocmai ca fragmentele, de o frumusețe rară, ce descriu trecerea timpului sau transformările miraculoase ale naturii.
Smith ia lucruri mari și mici din viață și le studiază sub ticăitul amețitor al ceasului. Un bătrân de 100 de ani care stă să moară la marginea visului, o fetiță crescând în preajma unui bărbat care ”și-a fermecat viața”, o mamă singură căutând alinare în brațele altor femei, o artistă novatoare de care nu a auzit aproape nimeni, un funcționar de la poștă preocupat de măsurarea fotografiilor de pașaport, natura înflorind și murind.
Ea scrie despre viață așa cum ni se arată zi după zi după zi, improbabilă, splendidă, trecătoare, scurtă. Scrie despre muritorii care trăiesc, cu bucurie și tristețe, micile și marile ei întâmplări. ”Toamna” lui Smith e o superbă meditație asupra trecerii timpului și o invitație la redescoperirea acelor lucruri aparent nesemnificative care se strecoară, ca firele de nisip, printre planurile și visele noastre.
