Publicat de editura: Baroque Books & Arts

  • „Culorile. Pasiune și mister“ – Ce știm și ce nu știm despre culori

    „Culorile. Pasiune și mister“ – Ce știm și ce nu știm despre culori

    Milioane de nuanțe

    Să scrii despre culori este fascinant dar și extrem de dificil, având în vedere teoriile diferite apărute de-a lungul secolelor în ceea ce le privește. Dar Kastan (profesor de literatură la Yale University ) și Farthing (membru Royal Academy of Arts din Londra) – care s-au întâlnit pentru prima oară în 2007, într-un restaurant din Amagansett (Long Island) – au hotărât că merită efortul. S-au documentat temeinic, au pus cap la cap informații și experiențe și au alcătuit acest volum care i-ar putea fi de folos oricărui cititor. 

    Structurată pe 10 capitole, „Culorile. Pasiune și mister“ (apărută de curând la editura Baroque Books & Arts) analizează „felul în care noi modelăm culorile“ și „felul în care culorile ne modelează“ pe noi, modul în care le percepem (corect sau eronat) în funcție de epoci și culturi. Cei doi aduc în discuție de la bun început complexitatea și contradicțiile privind culorile, imposibilitatea de a ști cu exactitate câte culori există (unii oameni de știință susțin că sunt peste 17 milioane de culori detectabile iar indigenii din Bellona cred că există doar trei), capacitatea ochiului uman de a distinge milioane de nuanțe. Pornind de aici, ei crează, cu inteligență și umor, povești (perfect documentate) despre cele șapte culori constitutive (roșu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo, violet) dar și despre cele trei culori acromatice (negru, alb și gri). 

    Experiențe cromatice

    Ești purtat astfel prin lumea lui Homer și prin universul lui Shakespeare (aflăm că în „Visul unei nopți de vară“ apare pentru prima dată o variantă de nume pentru culoarea portocalie, „barba ta portocaliu-maronie“), prin perioada albastră a lui Picasso (care se manifesta atât pe pânză cât și în stările lui depresive) și prin sudul american rural (unde tristețea albastră a afro-americanilor era transformată, la sfârșitul secolului al XIX-lea, în ceea ce noi cunoaștem astăzi ca fiind blues-ul).

    Ajungi să înțelegi mai bine teoria lui Newton despre culori (cum a văzut el lumina albă a soarelui fragmentată cu ajutorul prismei, în culorile curcubeului – ROGVAIV -, acesta susținând că toate culorile erau o funcție a luminii și nu o proprietate a obiectelor); pe cea a criticului german Walter Benjamin („o culoare trebuie văzută“), sau pe cea a filozofului Bertrand Russell (care miza pe caracterul exprienței cromatice în sine, iar nu pe explicațiile științifice).

    Afli că anumite culori nu au existat multă vreme pentru simplu fapt că nu aveau un nume (cum este exemplul portocaliului care nu exista înainte ca portocalele să ajungă în Europa). 

    Descoperi semnificațiile atribuite unor culori, în funcție de indici culturali, politici, rasiali: galbenul=pericol, mai ales în mentalitatea occidentalilor de secol al XIX-lea, care foloseau termenul atunci când vorbeau despre rasa galbenă; verde și portocaliu=protestanți și catolici (în istoria Irlandei); negrul=culoarea înmormântării, a diferențelor sociale sau a modei (odată cu rochia Chanel, little black dress), culoarea începuturilor și sfârșiturilor noatre. Înveți care e diferența dintre vopseluri și pigmenți: primele sunt agenți coloranți care se leagă de moleculele materialului pe care vrei să-l colorezi; celelalte sunt agenți coloranți care nu se leagă de moleculele materialului. 

    s

    Bogăție senzorială

    Cartea e plină de informații interesante, de conexiuni între fizică și istoria artei, între teoriile unor gânditori precum Johann Wolfgang von Goethe și picturi dumnezeiesc de frumoase precum frescele lui Giotto din Capela Scrovegni, Padova. Toate capitolele, superb ilustrate – ce pot fi citite în ordine aleatorie, de vreme ce nu există o structură cronologică sau tematică -, te ajută să dezlegi o parte din misterul culorilor, să înțelegi extraordinara interdependență dintre noi și culori, dintre culori și obiecte. 

    Realizezi că nu e prea important cum numim noi culorile („denumirile noastre cromatice sunt doar etichetări aproximative și provizorii ale complexelor noastre senzații vizuale“) și că tot ce contează e că le putem vedea, că trăim senzații incredibile doar admirându-le, că lumea noastră e mai bogată senzorial datorită lor.

  • „Bijutieri de legendă“: Cum au reușit Cartier, Buccellati, Tiffany, Piaget sau Bulgari să devină legende

    „Bijutieri de legendă“: Cum au reușit Cartier, Buccellati, Tiffany, Piaget sau Bulgari să devină legende

    Nestemate, perle și carate 

    Perfect documentată, cartea alcătuiește istoricul fiecărei mărci și a creatorului său, începând cu locurile în care s-au născut bijutierii și brandurile lor, contextul socio-economic, factorii decisivi care au dus la succesul lor maxim, și până la felul în care moștenirea artistică și meșteșugărească a fost perpetuată din generație în generație. 

    „Multe dintre aceste nume s-au născut în lumea pietrelor prețioase, altele au fost atrase frenetic de aur. Profilurile lor diferă, dar toate au o pasiune comună: metalele prețioase, nestematele, perlele, caratele de toate felurile“, scriu cei doi autori subliniind un detaliu fără de care aceste nume nu ar fi fost cunoscute astăzi: dragostea pentru frumos și dorința arzătoare de a zămisli obiecte care să farmece. 

    Aproape toți au pornit de jos – Louis-François Cartier (fondatorul brandului Cartier) era un strungar de metale dintr-un mic atelier deschis în Luvru, Charles Lewis Tiffany (răspunzător pentru marca de bijuterii Tiffany), era fiul unui morar din New England -. Mai toți au avut perspicacitate financiară, un șarm personal deosebit și o ambiție nemaipomenită. Aproape toți au avut șansa de a onora comenzile unor personalități artistice sau chiar ale unor fețe princiare (fapt ce a contribuit din plin la succesul lor). Toți au înțeles necesitatea modernizării producției. Cu toții, fără excepție, au îndrăznit.

    Liz Taylor, Audrey Hepburn și Lady Gaga

    Citim despre metalele miniuțios cizelate ale lui Buccellati, ce amintesc de aspectul fagurelui de albină, și despre piesele sale inspirate din tablouri renascentiste cu volute și arabescuri vegetale. Ajungem să cunoaștem mai bine stilul rafinat al lui Mauboussin, determinat de pietre fine, rubine și smaralde dar și de o cromatică nemaipomenită (pe care Marlene Dietrich le promova în filmul „Desire“, unde purta acel clips cu un smarald de 97 de karate).

    Aflăm mai multe despre safirele bleu-pal ale Bulgari, bijuteriile „Serpenti“ inspirate de vechiul simbol roman al nemuririi (infleunța romană explică de altfel și scrierea în latină a numelui BVLGARI), dar și despre cum legenda acestui brand a fost construită de actrița Liz Taylor, venită la Roma pentru a filma „Cleopatra“ și care era răsfățată de iubitul ei (pe-atunci) Richard Burton cu zeci de bijuterii Bulgari.

    Savurezi descrierile despre bijuteriile fascinante ale lui Tiffany & Co, cu email cu pudră de sticlă, pietre prețioase cu efecte remarcabile, aur, opale și monturi sofisticate de care toate femeile aveau să se îndrăgostească după ce au văzut-o pe fermecătoare Audrey Hepburn savurând un croissant și o cafea în fața magazinului Tiffany, din „Mic dejun la Tiffany“ (casa Tiffany a avut-o, prin anii ’80, drept designer și pe Paloma Picasso, fiica celebrului pictor Picasso, iar astăzi o are ca ambasador pe cântăreața Lady Gaga).

    Este fascinant să descoperi cum obiecte lucrate cu o minuțiozitate dezarmantă, pornind de la schițe desenate cu același gust pentru detaliu, au căpătat forme uluitoare care au trezit adevărate pasiuni unei infante pe nume Isabela, reginei Victoria, lui Victor Emanuel al II-lea sau controversatei Sarah Bernhardt. E minunat să vezi cum ideile unor oameni au devenit schițe de desen, apoi forme și, în cele din urmă, artă.

    „Bijutieri de legendă“ te poartă prin diferite epoci arătându-ți cum s-au născut legende ale rafinamentului, cum povești de dragoste celebre au stat sub semnul unor bijuterii de excepție și cum s-au luptat unii bijutieri să o ia de la capăt atunci când vremurile nu le-au fost prielnice. Peste toate astea simți cum planează însă misterul, un mister venit din doza de secret pe care marii bijutieri au știut întotdeauna să o păstreze pentru ca „arta lor să nu-și piardă caracterul excepțional“.