Noutati
Noutăți editoriale martie 2021 (Săptămâna 3) – Mit. Istorie ficționalizată. Biografie

Cărți nou apărute
În amintirea memoriei
Combinație între ficțiune, eseu, memorii, jurnal de călătorie și documente istorice, romanul Mariei Stepanova reface istoria familiei acestei scriitoare care se numără printre cele mai influente figuri culturale ale momentului.
„Un eseu cu mai multe fațete despre natura amintirii“, cum o numește Frankfurter Allgemeine Zeitung, cartea este o călătorie intimă, un microcosmos care crește frumos devenind istoria unei lumi întregi.
Harta și legenda. Mircea Cărtărescu în 22 de lecturi
Alcătuită din texte scrise de specialiști în domeniul filologic și nu numai, cartea conturează o hartă a operei lui Mircea Cărtărescu din perspectiva istoriei religiilor, arhitecturii sau arheologiei. În volum veți găsi și o hartă pe bune, proiectată de arhitectul Lorin Niculae, care descrie Bucureștiul cât se poate de personal al autorului.
Textele sunt semnate de Cosmin Ciotloș, Bogdan-Alexandru Stănescu, Ion Manolescu, Florin Bican, Adrian Guță, Radu Paraschivescu, Ioana Pârvulescu etc.
Penelopiada
Îndelung așteptată, varianta românească a cărții permite accesul la un nou exercițiu de imaginație marca Atwood, care repovestește aici, într-o mod cât se poate de inventiv, mitul Penelopei. Parte a unui proiect mai vast Canongate Myth, unde autori contemporani precum Karen Armstrong, A. S. Byatt, David Grossman şi Jeanette Winterson rescriu miturile antice, cartea a fost publicată inițial în 2005 și amintește despre evenimentele Odiseei, despre viața din Hades, Odiseu, Elena din Troia.
Acolo, chiar acolo
Distins cu o grămadă de premii, printre care National Book Critics Circle și Pen/Hemingway, și aflat în cap de liste cu cele mai bune cărți ale lui 2018, acest roman spune, pe mai multe voci, povestea comunității nativ‐americane (mai exact, indieni americani) din drumul către Marele Pow‐pow din Oakland, care se confruntă cu o moștenire pe cât de frumoasă, pe atât de dureroasă.
Erasmus
Stefan Zweig (1881-1942) – unul dintre cei mai traduși scriitori austrieci încă din anii 30 ani secolului trecut, când se bucura de prietenia unor Sigmund Freud şi Richard Strauss – face aici portretul lui Erasmus din Rotterdam (unul dintre cei mai mari cărturari ai secolelor XV-XVI). Cartea reface parcursul acestui om genial, sensibil și pasional, cu rol hotărâtor în reconfigurarea destinului Europei.