Noutati
Noutăți editoriale februarie 2021 (săptămâna 1) – Memorialistică. Roman grafic. Psihologie

Cărți nou apărute
Neortodox. Scandalul pe care l-am provocat renunțând la rădăcinile mele hasidice
Publicată pe când Deborah Feldman avea 25 de ani, cartea este mărturia unei fete născute și crescute în comunitatea hasidică din Brooklyn (evrei ultrareligioși), care a reușit să fugă și să se stabilească la Berlin. Volumul, care a stat și la baza miniseriei Netflix, „Unortodox“, descrie viața de zi cu zi a unei tinere care, cu ajutorul cărților citite pe ascuns, a reușit să-și croiască drum spre libertate.
Jurnalul unei iubiri pierdute
„Un scriitor nu poate reînvia pe nimeni, dar poate da viață prin cuvinte“, scrie Le Pèlerin cu trimitere la cea mai nouă carte a lui Eric-Emmanuel Schmitt, în care autorul povestește despre stările contradictorii prin care a trecut în perioada de doliu de după moartea mamei lui. Cartea este, astfel, nu doar jurnalul unui iubiri pierdute, ci și unul al parcursului de la deznădejde la fericire.
Iliada, roman grafic
Gareth Hinds este unul dintre cei mai cunoscuți autori de romane grafice, bazate în mare parte pe literatura clasică (a adaptat, spre exemplu, povestirile lui Edgar Allan Poe sau piese shakespeariene precum „Romeo și Julieta“, „Macbeth“ și „Regele Lear“).
Acum a venit vremea „Iliadei“, epopeea lui Homer, pe care Hinds o face accesibilă tuturor prin textul și ilustrațiile sale dinamice. Așa că, dacă „Iliada“ ți s-a părut până acum o poveste greu de asimilat, varianta (extrem de bine documentată) a lui Hinds te va împrieteni, fără doar și poate, cu ea.
Creierul psihologic
„Un studiu flamboaiant-ştiințific, punctat cu nestemate de umor British şi cu relatări personale de o emoționantă sinceritate“, cam așa prezintă cei de la Baroque Books & Arts cartea lui Dean Burnett, profesor și neurocercetător care vorbește aici despre capriciile creierului, despre modele mentale, despre standarde și capacități personale, despre cum ne influențează amintirile și experiențele proprii.
Vești din lumea întreagă
Cu o acțiune petrecută în Texasul anilor 1870, romanul este un western îmbietor, construit pe mai multe planuri, ce explorează teme precum dragostea posesivă, coexistența unor culturi diferite, familia, încrederea și onoarea.