Când am primit, în urmă cu puțin timp, cartea (de la prietenii de la Univers), primul lucru care mi-a atras atenția la copertă a fost, nu doar imaginea cu două tinere stând într-un lac, cu apa venindu-le până la genunchi, ci și logo-ul Netflix ce indica ecranizarea cărții. Așa am aflat că romanul scris în 2016 de Carlos Montero (romancier, scenarist, regizor, producător) a fost adaptat chiar de el la o mini serie Netflix, în urmă cu un an. Pentru că îmi plac thrillerele, nu am stat pe gânduri: m-am apucat de citit cartea și de vizionat filmul. Citeam 5-6 capitole, urmăream 1-2 episoade și tot așa. Nu zic că a fost simplu, ritmul cărții e unul, cel al filmului e altul și e destul de frustrant să te limitezi la doar un episod în condițiile în care știi sigur că ai putea devora seria într-o singură zi. Dar eu așa mi-am propus și a funcționat:)
Cititori/cinefili
Despre ce este vorba? Într-un sat din Galicia, Novariz (care apropo, e fictiv), o tânără profesoară (Viruca) este găsită moartă după ce, cu o lună în urmă, fusese dată dispărută. În locul ei vine o altă profesoară, Raquel care se mută aici temporar, până când cei de la liceu aveau să găsească un înlocuitor permanent. Lucrurile încep să o ia razna însă destul de repede iar Raquel se trezește într-un vârtej de întâmplări și amenințări cărora încearcă să le dea de cap.
Povestea e construită deștept, și în carte și în film, Montero știe cum să alcătuiască un thriller, și pentru cititori și pentru cinefili, „Haosul din urma ta“ fiind al doilea lui roman iar experiența lui în televiziune fiind vastă (a scris sute de scenarii pentru seriale tv precum drama polițistă „El comisario“ sau seria Netflix pentru adolescenți „Élite“)*.
Cartea e alcătuită frumos în jurul acestui mister, povestea fiind spusă printr-o alternanță de voci: una la persoana întâi (Raquel), cealaltă la persoana a treia (autorul). În film, sunt construite două planuri: cel al trecutului imediat, în care Viruca era centrul în jurul căruia roiau întâmplările; cel al prezentului, în care Raquel devine obsedadă de dorința de adescâlci ițele.
Domestic noir
Montero e pasionat să scrie despre adolescența târzie, despre această perioadă „plină de iluzii și îndrăzneală, când lupți împotriva tuturor” (cum spune el), ceea ce explică de ce a fixat povestea într-un mediu preuniversitar. Practic, majoritatea scenelor au loc în liceul Novariz sau în împrejurimi. Sunt redate relațiile dintre profesori, dintre profesori și elevi, sunt puse în discuție comportamentul ciudat al adolescenților, teribilismul, vulnerabilitățile și angoasele lor, dar și greul cu care se luptă profesorii în încercarea de a-i înțelege și de a-i ajuta.
Montero pune sub lupă toate aspectele negative ale lumii adolescentine: hărțuirea, discriminarea, abuzul, expunerea la rețelele de socializare, drogurile, suicidul.
Thrillerul lui Montero are de toate:are un mediu propice (un sat cu ape termale, unde e mai tot timpul ceață și umezeală); are situații contradictorii care să te conducă mereu pe piste greșite; are personaje diferite ca structură; are limbaj direct, accesibil; are suspans; are un final nemaipomenit.
Sunt multe detalii din carte care în film apar în alte puncte pe axa temporalității (cum este scena de la începutul cărții, când este găsit cadavrul Virucăi, și care în film apare mult mai târziu în timp), dar asta nu poate fi decât rezultatul unor decizii regizorale inteligente. Ambivalența personajelor (apropo, joacă și Montero în film, în rolul soțului Virucăi), toxicitatea relațiilor sunt foarte bine redate și în narațiunea cărții și în cea a filmului, la fel cum este redată furia (Iago, adolescentul frumos și tulburat, care duce cu el un secret greu ca piatra, este cel mai bun exemplu de furie adolescentină). Montero e foarte atent la realitatea din jur, de acolo luându-și practic tipologiile, situațiile familiale și sociale, relațiile dintre copii și părinți abuzivi, pe baza cărora își construiește intriga.
„Haosul din urma ta“ este un thriller ușor atipic, e o dramă, un „domestic noir“, cum îl numește Montero, în care descoperi, dincolo de misterul unei crime, probleme extrem de actuale și de urgente.
„Sub punte“, de care aminteam aici, o are în centru pe Olivia, o fată de 20 de ani, inteligentă, creativă și fascinată de apă, care pornește într-o expediție pe mare, cu un echipaj exclusiv masculin. Sub punte, ea este violată iar când îi povestește unui coleg, acesta îi răspunde: „Dacă nu ai vrut-o, de ce nu ai țipat?“.
Cei care au citit-o deja spun că nu seamănă cu nici o altă carte, că face paralele interesante între distrugerea mediului natural și violența sexuală, că invocă, într-un mod inedit, trauma epocii #MeToo.
Sophie Hardcastle este surfer de performanță, artistă, scriitoare și scenaristă, asistent de cercetare la University of Oxford. A scris primul ei roman (nepublicat) la cincisprezece ani, când a fost diagnosticată greșit cu depresie majoră (a scris despre asta și despre cum e să trăiești cu tulburare bipolară în „Running Like China“). A mai scris „Breathing Under Water“, un roman pentru adolescenți, iar acum „Sub punte“, inspirat din experiența ei de tânără care a îndurat umilința, violența verbală și sexuală (la 23 de ani a fost abuzată sexual de un bărbat din cercul ei de prieteni).
Iată mai jos un fragment din acest roman:
Fragment din cartea „Sub punte“ de Sophie Hardcastle:
nisip albastru pal
Urăsc chestia asta. Să mă uit fără să văd nimic. Scrutez barul şi apoi canapelele. Trec dintr-o încăpere în alta. Ies pe terasa berăriei. Le zâmbesc nesigur chipurilor pe care nu le cunosc. Sperând să-mi zâmbească unul drept răspuns. Sperând că unul, cel care trebuie, se va lumina, se va deschide şi se va desface.
De ce-am lăsat-o pe Natasha să mă convingă să vin aici?
Berăria Faltering Fullback are mai multe terase etajate, straturi straturi de lemn şi plante. Halbe şi rotocoale de fum.
De ce a propus tocmai pubul ăsta pentru o întâlnire pe neve?
Pândesc un tip care stă singur, cu o halbă plină în faţă. Îi zâmbesc doar o idee. Îmi zâmbeşte larg.
Apropiindu-mă de el, întreb:
— Hugo?
— Aş putea fi.
— Ce?
— Ia loc şi o să fiu oricine vrei tu să fiu.
Îmi dau ochii peste cap, mă întorc şi intru înapoi în pub. Încăperea e ticsită. Un tip se dă în spate şi mă calcă pe picior.
— Scuze, mormăie.
— Nu-i nimic, îi spun, trecând în grabă pe lângă el.
A fost o idee proastă, îmi zic, ocolind barul spre uşa din faţă.
Iar apoi îl văd cu coada ochiului. Un bărbat care pare la fel de pierdut ca mine, uitându-se de colo-colo prin încăpere. Privind fără să vadă. E în blugi şi tricou. Un polar descheiat. Păr şaten rar, ochelari rotunzi şi doi cerceluşi în urechea stângă.
Nu m-a văzut încă. Aş putea pleca. Dar ceva mă reţine. Ceva din postura lui. Înalt şi slab, deşi puţin aplecat de spate. De parcă toată viaţa s-a chinuit să pară mai scund. E o modestie înduioşătoare.
Mă observă. Chipul i se luminează, i se deschide, i se desface. Şi, cât răsuflă el uşurat, îl simt cum mă inundă ca un val. Un val cald de entuziasm şi înfiorare. Cum mă simţeam pe vremuri când intram în ocean şi mă scufundam, iar apa îmi pieptăna părul, întinzându-mi-l de pe umeri, să se descurce şi să se răsfire.
Îşi face loc prin mulţime, ţintuindu-mă cu privirea. Când ajunge la mine, întinde mâna. O strâng. Facem cunoştinţă.
— În sfârşit! spune.
Zâmbesc.
— În sfârşit.
Mergem cu paharele de vin pe terasă şi găsim o masă între frunze de palmier şi noduri de iederă. Afară, în frig, suflăm norişori când vorbim.
— Şi de cât timp lucrezi pentru Natasha? întreabă.
— De aproape doi ani.
— Oho, spune.
Râd.
— Nu-i tocmai uşor să lucrezi pentru sora ta.
— Am auzit.
— Dar merită, spun. E foarte pasionată… şi neînfricată. Te inspiră.
Zâmbeşte.
— Sunt sigur.
Iau o înghiţitură de vin.
— Dar înainte?
— Poftim?
— Înainte de Nataşa, adică. Unde lucrai?
— La o galerie comercială micuţă din Greenwich.
— Care dintre ele?
— Galeria Willow.
— O ştiu, spune. Foarte impresionant.
Ridic din umeri.
— Am avut noroc.
— Cum adică?
— O prietenă de-a mea a deschis galeria împreună cu Lindy pe la sfârşitul anilor ’80.
— Lindy Harrs, spune. Altă femeie foarte pasionată.
— Chiar că e. Am locuit cu ea când am ajuns prima oară la Londra.
— Chiar ai avut noroc, spune zâmbind blajin. Şi cine e prietena care ți-a făcut cunoştinţă cu Lindy?
— A, zic. Margaret Walker.
— Maggie? Ştii că a fost mentora surorii mele, nu?
— Da, zic. Ştiu. Natasha a venit la prima expoziţie la care am fost custode la Willow şi am intrat în vorbă, ne-am dat seama că amândouă o cunoşteam pe Maggie… Cred că asistenta ei tocmai se mutase la New York sau ceva. În orice caz, după o săptămână mi-a oferit slujba.
— Păi mă bucur.
— De ce?
— Pentru că altfel poate nu ne-am fi cunoscut.
Simt că mi se încing obrajii. Îmi iau privirea de la el.
— Ştii că a fost ideea mea? mă întreabă.
— Ce? Întâlnirea pe neve?
Dă din cap, zâmbind jenat.
— De fapt, ne-am întâlnit anul trecut sau aşa ceva.
— Ha! Pe bune? întreb, regretând imediat că mi-am trădat uimirea.
— La un vernisaj la galeria Tash, spune jucându-se cu un suport de pahar. Eram acasă de sărbători.
— La ce expoziţie?
— Kate Ballis.
— Am fost. Sigur. Dar nu cred că am făcut cunoştinţă… nu?
Clatină din cap.
— Nu. Dar eu te-am văzut. Lasă suportul de pahar, ridică privirea şi se uită în mine. Te-am văzut și am vrut să te cunosc.
Şi ceva din zâmbetul lui arcuit, din umerii lui uşor aplecaţi, din căldura acestei clipe, face timpul să treacă fără nici un efort. Ca şi cum nu mai trebuie să rămân fermă pe poziţie. Nu mai trebuie să mă ţin de nimic. Fiindcă mi-a deschis un spaţiu în care să mă pot relaxa.
Descrierea romanului „Sub punte“ de Sophie Hardcastle conform editurii Polirom:
„Sub punte“ de Sophie Hardcastle a apărut de curând în colecția „Biblioteca Polirom“, cu traducere din limba engleză de Lucia Popovici.
„Un roman care vorbeşte fără rezerve, dar deloc didactic despre trauma epocii #MeToo.“ (Sir Jonathan Bate)
Când se trezeşte pe un iaht fără să-şi amintească deloc cum a nimerit acolo, tânăra Olivia primeşte ajutorul a doi străini care îi vor schimba pentru totdeauna cursul vieţii. Alături de Mac şi Maggie, Oli învaţă să navigheze pe ocean şi să-şi descopere ochiul artistic şi o capacitate foarte rară de a auzi sunete şi a simţi emoţii în culori. Patru ani mai târziu, cunoscătoare intimă de-acum a vieţii pe mare, Oli se angajează pe iahtul Poseidon, alături de un echipaj de bărbaţi al cărui căpitan, Vlad, o tratează cu neîncredere, din cauza vechilor prejudecăţi şi superstiţii potrivit cărora femeile îţi poartă numai ghinion pe mare. Exploziile de culori şi experienţele iniţiatice de pe Marea Coralilor lasă loc ploii cu maţe de peşte şi beznei de sub punte, unde nimeni nu te ia în seamă când ţipi. Sub punte evocă în culori tari şi cu o sinceritate uneori brutală clipele de revelaţie sau de cotitură, trauma vie sau îngropată şi extazul artistic în plină desfăşurare, într-o continuă, curajoasă explorare din Sydney pe Marea Coralilor şi de la Londra până în Antarctica, prin viziunea sinestezică a unui personaj original.
„Noul roman al lui Sophie Hardcastle, Sub punte, are ca temă femeile, corpurile lor şi peisajul înconjurător, însă şi violenţa sexuală, trauma şi supravieţuirea prin revendicarea propriei poveşti. […] E o proză fremătând de culori şi umbre ce conferă noi dimensiuni experienţelor evocate.” (The Sydney Morning Herald)
„Sub punte e un roman uimitor. Un text poetic care se poate citi la fel de uşor atât cu voce tare, cât şi în tăcere. […] Inima cărţii – şi chiar are inimă, mai mult decât atâtea altele – rezidă în explorarea identităţii feminine. E o carte care se adresează oricui a simţit impactul dureros al misoginiei sau consecinţele violenţei.“ (Australian Book Review)
„Limbajul cărţii este poetic, şi totuşi accesibil – se citeşte uimitor de uşor. Povestea este sfâşietoare, şi totuşi de un omenesc simplu. Personajele, chiar şi acelea minore, prind viaţă în pagină, şi totuşi servesc unui scop mai înalt al autoarei, unul clar politic. Sophie Hardcastle are talentul de a transforma subtil percepţia cititorilor săi, chiar şi a cititorilor masculini. Un adevărat dar.“ (The Canberra Times)
Sophie Hardcastle s-a născut în 1993, la Sydney. Părinţii ei erau marinari de profesie, participând la întreceri nautice pe iahturi, iar Sophie a învăţat la rândul ei navigaţia şi surfingul competitiv. Şi-a luat diploma în arte vizuale la Sydney College of the Arts, specializându-se în pictură. Este scriitoare, artistă, scenaristă şi cercetătoare. A publicat un volum de memorii, Running like China (2015), centrat pe experienţele ei ca persoană diagnosticată tardiv cu tulburare bipolară. Este şi autoarea unui roman pentru adolescenţi de mare succes, Breathing Under Water (2016). În 2018 a studiat literatura engleză ca bursieră la Worcester College, University of Oxford, perioadă în care a scris Sub punte, pentru care s-a inspirat din propriile experienţe pe mare, în Antarctica, precum şi din două episoade dureroase de violenţă sexuală suferite în adolescenţă şi la vârsta de douăzeci şi trei de ani. În prezent lucrează ca asistent de cercetare la University of Oxford. Sophie Hardcastle este coscenaristă şi coregizoare a miniserialului online Cloudy River.
