Este „ambițios“, spun cei de la The New York Times, cu acțiune apocaliptică (în joc fiind viitorul lumii), cu personaje puternice și inteligente, cu secrete de stat și planuri macabre, cu femei empatice care se sprijină una pe cealaltă.
Totul se învârte în jurul unei noi administrații americane, când un dezastru de proporții, în care sunt implicate țări precum Iranul, Pakistanul și Rusia, amenință Statele Unite ale Americii.
E genul de conspirație din care nu lipsesc (nu-i așa?) agentul guvernamental, jurnalistul băgăreț și secretarul de stat inteligent și hotărât.Dar te vei dumiri singur cum stă treaba cu acest thriller dacă vei ajunge să-l citești:) Până atunci, las mai jos un fragment oferit de prietenii de la Crime Scene Press:
Fragment din cartea „Stare de Teroare“ de Hillary Rodham Clinton și Louise Penny:
Gil își puse telefonul în buzunar și se așeză mai comod, privindu-i pe copiii din fața lui cum se împung și se împing. Pe partea cealaltă, o femeie în vârstă îi privea la rândul ei, fără îndoială recunoscătoare că nu-i erau copii sau nepoți.
Autobuzul era plin ochi, iar Gil se întrebă dacă să-și ofere locul cuiva, dar trebuia să o supravegheze pe Dr. Bukhari, să vadă unde o să coboare. Și dacă informatorul lui avea dreptate.
________
Dă-te jos! Bombă!!
Dar nu primi niciun răspuns.
Anahita se holbă la ecran. Haide. Haide.
Nimic.
Încercă să sune.
Nimic.
Se ridică și alergă până în biroul secretarului de stat. Agenții de pază încercară s-o oprească, dar din nou își croi drum dincolo de ei.
– Un prieten! strigă ea. Am un prieten care e în autobuzul 119 în Frankfurt. Urmărește o pistă. Am încercat să-i spun că urmează un atentat și nu mi-a răspuns.
– O pistă? întrebă Betsy. E jurnalist?
– Da.
Betsy se răsuci și se uită la Ellen.
Când secretarul Adams scoase telefonul, Betsy se întoarse spre Anahita.
– Cum îl cheamă?
Ellen se uită la ultimul mesaj personal pe care-l primise. De la fiul ei.
În Frankfurt în autobuz. Mai multe mai târziu.
– Gil, zise Anahita. Gil Bahar.
Își mută ochii de la figura uluită a lui Betsy la cea a lui Ellen. Avea gura căscată și făcuse ochii mari.
Tremurând, Ellen apăsă pe pictograma de apelare și îi susținu privirea lui Betsy.
– Ce e? vru să știe Anahita.
– Gil Bahar e fiul ei, spuse Charles Boynton.
Cineva parcă aspirase tot aerul din cameră.
Mai erau trei minute și cinci secunde.
Cu toții se uitau la Ellen.
Katherine intră în încăpere și se opri.
– Ce s-a întâmplat?
Betsy se apropie de ea.
– Gil e în autobuzul 119 din Frankfurt. Mama ta îl sună.
– O, Doamne, spuse ea, și nu mai reuși să rostească vreun cuvânt.
________
Autobuzul se opri, iar copiii din față, băgând de seamă că se oprise, țipară și se dădură jos țopăind. Chiar când bărbatul din fața lui Nasrin ieși la rândul lui.
Dar lăsă ceva în urmă.
În mașină urcară câteva familii. Niște adolescenți. Un cuplu în vârstă.
Gil simți că telefonul îi vibrează, dar îl ignoră. Trebuia să se concentreze la Dr. Bukhari la fiecare stație, să fie sigur că nu coboară în ultima clipă.
Autobuzul porni, iar el scoase telefonul din buzunar.
– Băga-mi-aș, spuse și apăsă pe butonul roșu de respingere.
________
– Mi-a închis, spuse Ellen.
– Folosește telefonul meu, zise Katherine.
Sună și îi întinse mamei ei mobilul.
Mai era un minut și zece secunde.
________
Din nou, telefonul îi vibră.
După câteva clipe, Gil îl scoase, așteptându-se să vadă poza mamei lui.
În schimb, în imagine era sora lui vitregă, Katherine.
– Bună, Katie…
________
– Ascultă-mă cu atenție, zise mama lui pe un ton sobru, calm.
– Rahat, spuse Gil și dădu să închidă.
– E o bombă, spuse Ellen ridicând tonul.
– Ce?
– E o bombă în autobuzul tău.
Calmul dispăruse. Aproape că țipă.
– Ai puțin peste un minut. Du-te!
Îi luă o clipă să înregistreze cuvintele, panica, înțelesul mesajului.
Se ridică și strigă:
– Opriți autobuzul! E o bombă!
Ceilalți pasageri se uitară la el, apoi se întoarseră jenați cu spatele la americanul nebun.
Se întinse spre Nasrin și o apucă de braț.
– Ridică-te! Dă-te jos!
Ea îl împinse și îl atacă cu bocceaua lui Amir. Începu să-l lovească și să strige după ajutor.
Deci așa voiau s-o lichideze, își spuse, în timp ce mintea și adrenalina i-o luară la goană.
Gil îi dădu drumul și alergă în față, unde strigă la șofer:
– Oprește! Dă jos pe toată lumea.
Se întoarse și privi de-a lungul autobuzului la chipurile care se holbau la el. Bărbați, femei și copii. Îngroziți. Nu de bombă, ci de el.
– Te rog, imploră el.
Tic. Tic.
________
Se uitau cum ceasurile care acopereau peretele din biroul superb continuă numărătoarea inversă. În fundal, estompat, îl auzeau pe Gil cum țipă, cum se roagă de oamenii din autobuz.
Nouăsprezece.
Optsprezece.
– Gil! strigă mama lui. Dă-te jos!
________
În sfârșit autobuzul opri cutremurându-se. Ușa se deschise și șoferul se ridică de pe scaun.
– Mulțu…, începu Gil înainte ca șoferul să-l apuce de haină.
Și se pomeni aruncat afară.
________
Zece.
Nouă.
Aveau ochii larg deschiși. Nu mai respirau.
– Opt, șopti Anahita.
________
Ateriză pe asfaltul tare. Julit, fără suflu, ridică privirea și văzu cum autobuzul se îndepărtează. Se ridică împleticindu-se și alergă după el. Apoi, dându-și seama că n-o să-l prindă niciodată, Gil se întoarse spre pietoni.
________
Trei.
Doi.
________
– Feriți-vă, la pământ! E o…
________
Tic… tac.
________
Ellen se albi la față când se declanșă alarma Anahitei.
Prezentarea cărții „Stare de Teroare“ conform editurii Crime Scene Press:
În Statele Unite, o nouă administrație tocmai a depus jurământul. Președintele o numește secretar de stat pe cea mai virulentă adversară a sa. Însă, după perioada tulbure de dinainte, lucrurile par să revină pe un făgaș normal…
Până când trei autobuze explodează în trei țări din Europa. Pentru secretarul de stat Ellen Adams, cheia din spatele atentatelor se află la Washington. Ellen și echipa ei intră într-un joc periculos cu fosta administrație americană, cu Iranul, Pakistanul și Rusia în încercarea de a preveni un dezastru inimaginabil pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.
„Captivantă, extrem de credibilă.” (Karin Slaughter)
„Stare de teroare este cartea pe care am sperat mereu s-o scrie un om de stat inspirat.” (James Patterson)
„Un thriller politic desăvârșit.” (Ann Cleeves)
„Trama e ambițioasă și apocaliptică… o cursă diplomatică de mare viteză…” (The New York Times)
„Adevărata cheie a romanului este arma secretă a acestuia: prietenia dintre femei.” (The Washington Post)
„Un thriller trepidant despre terorism, corupție și diplomație, meticulos scris și care promite amănunte pe care numai cineva din interior le poate destăinui.” (TIME)
„N-o să puteți lăsa cartea din mână… Priviți-o ca pe refugiul din această toamnă.” (CNN.com)
„Miza este inteligent construită la nivel geopolitic și ne pune în fața unei dileme morale demnă de John le Carré…” (The Guardian)
„Remarcabil… Având un ritm alert și fiind plin de amănunte din culise, romanul zugrăvește superb presiunea din interiorul lumii diplomației și al diplomației lumii.” (Daily Mail)
„Un blockbuster alert.” (The Financial Times)
„Un thriller care îmbină experiența directă a unui fost secretar de stat cu abilitățile scriitoricești ale unei maestre a suspansului.” (Tampa Bay Times)
„Stare de teroare o să vă țină treji până târziu în noapte ca să încercați să țineți pasul cu secretarul Adams și echipa ei.” (GoodMorningAmerica.com)
Hillary Rodham Clinton este prima femeie din istoria Statelor Unite care a devenit candidat prezidențial din partea unui partid major. A fost al 67-lea Secretar de Stat după aproape patru decenii în care a ocupat înalte funcții publice. Este soție, mamă și bunică, precum și autoarea altor șapte cărți pe lângă cea de față.
Louise Penny a câștigat mai multe premii literare internaționale și este autoare de mai multe romane bestseller aflate pe locul 1 în clasamentele New York Times, USA Today, Globe and Mail (Toronto). Cărțile cu inspectorul-șef Armand Gamache au fost traduse în treizeci și unu de limbi.
