Într-o seară din 1939, Billie Holiday, în vârstă de 23 de ani, cânta ultima piesă din concert la Cafe Society din New York (club de noapte cunoscut pentru faptul că îi trata în mod egal pe albi și negri). Și în timp ce interpreta „Strange Fruit“, chelnerii au încetat să mai servească, luminile s-au stins, cu excepția unui reflector care o lumina doar pe ea. La final, a ieșit din scenă fără nici un bis. Era felul ei de a invita publicul să se gândească la semnificația versurilor.
Cântecul acesta, care a fost elegia lui Holiday pentru toți afro-americanii omorâți prin linșare, care a umplut săli întregi de concerte, care a fost interzis și declarat, în 1999, de revista Time, „cântecul secolului“, este punctul de plecare al unui biopic care spune multe despre viața acestei jazziste spectaculoase: „The United States vs Billie Holiday“.
Campanie FBI
Lansat luna trecută pe Hulu, filmul e regizat de Lee Daniels (primul afro-american care a produs un film de Oscar, „Monster’s Ball“) după un scenariu scris de afro-americanca Suzan-Lori Parks, ce sparge toate convențiile poveștii lui Holiday despre abuz și dependență, explorând într-un mod original faptele legate de hărțuirea ei de către FBI.
Căci, da, Billie Holiday a fost victima unei campanii FBI cu profunde motivații rasiste, care s-a întins pe o perioadă destul de lungă (începând cu 1940 și până la moartea ei din 1959) și care a contribuit din plin, după cum cred mulți, la distrugerea ei (pe lângă problemele cardiace, pulmonare și ciroza hepatică).
Cel care a condus campania guvernamentală împotriva lui Billie a fost Harry Anslinger (interpretat de Garrett Hedlund), comisar al Biroului Federal de Narcotice de-a lungul mai multor mandate americane (Hoover, Roosevelt, Truman, Eisenhower Kennedy) și rasist declarat, care credea că drogurile îi ajutau pe negri să-și depășească limitele în societatea americană și că jazziștii de culoare au creat muzica diavolului.
Pentru că Billie Holiday era dependentă de heroină, pentru că a refuzat întotdeauna să se supună interdicției de a mai cânta „Strange Fruit“, pentru că încuraja, prin muzica ei, conștientizarea drepturilor civile și activismul, Anslinger a amenințat-o, a băgat-o la închisoare (unde a stat mai bine de un an) și a hăituit-o până în ultima zi a vieții ei.
În pielea lui Holiday
Filmul se bazează și pe cartea „Chasing the Scream: The First and Last Days of the War on Drugs“, de Johann Hari și pune în lumină multe aspecte ale vieții și carierei celei supranumite Lady Day: relațiile toxice pe care le-a avut cu bărbații (fie că e vorba de iubiți, manageri, soți), demonii copilăriei sale (trăită în abuzuri repetate în bordelul în care mama ei era prostituată), dependența de heroină, profunzimea incredibilă cu care interpreta.
Andra Day, cântăreața de R&B cu albume nominalizate la Grammy, este cea care a intrat în pielea lui Holiday, redând tempoul și fraza ei specială, gestica și mimica, atitudinea de divă, încăpățânarea ei, militantismul. Day a câștigat, de altfel, un Glob de Aur la ediția din acest an, pentru cea mai bună actriță în rol principal, fiind nominalizată și la Oscar (26 aprilie).
„Strange Fruit“ – pe care Holiday l-a înregistrat în 1939 după un poem de protest al compozitorului de origine evreiască Abel Meeropol – a fost declarația ei împotriva linșării, fenomen ce a atins apogeul în sudul Statelor Unite ale Americii la începutul secolului al XX-lea. Versurile piesei compară, de altfel, trupurile negrilor linșați cu niște fructe.
Poveste halucinantă
Deși mulți critici au spus că filmul se pierde în detalii, că este inert și lipsit de originalitate, că Andra Day nu se ridică la înălțimea Dianei Ross din filmul biografic „Lady Sings the Blues“ din 1972, „The United States vs Billie Holiday“ e foarte frumos construit, cu confruntări realiste, cu personajele care se exprimă perfect sexual și conversațional, cu flashback-uri ce fac legătura dintre un detaliu și altul, dintre o discuție și o scenă, cu contraste de culori și jocuri de lumini.
Până și personajul ficțional pe care Suzan-Lori Parks îl strecoară în narațiune – un agent federal interpretat cu candoare de Trevante Rhodes, de care se îndrăgostește Billie – își găsește perfect locul în povestea asta halucinantă.
Dar oricât de fantezist ar părea pe alocuri, filmul spune un adevăr de netăgăduit: Billie Holiday a fost persecutată de guvernul propriei țări pentru simplul fapt că a îndrăznit să spună adevărul prin muzica ei.
În autobiografia sa, Billie Holiday zice așa despre procesul din 1947 care a aruncat-o în închisoare: „A fost numit Statele Unite ale Americii versus Billie Holiday și exact așa l-am și simțit“.
A murit la Metropolitan Hospital din New York, după ce i s-au pus cătușe și i s-a întrerupt administrarea de metadonă, din ordinul lui Anslinger. Avea 44 de ani și 0,70 de dolari în bancă.
